Muzeul Municipiului București - Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”

Noaptea Muzeelor la Observatorul Astronomic

 Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” este primul Observator Astronomic deschis publicului larg din România.

Observații astronomice se fac numai dacă cerul este senin.

 

 DESCOPERIM ÎMPREUNĂ UNIVERSUL: EXPOZIȚIE DE ASTRONOMIE

Noua expoziție permanentă „Descoperim împreună Universul: Expoziție de Astronomie”, inaugurată în data de 21 septembrie 2017, are ca subiect sistemul solar și explorarea acestuia, planetele, stelele și galaxiile, scopul principal al expoziției fiind ilustrarea locului nostru în Univers. O temă secundară este explorarea sistemului solar, sondele spațiale fiind reprezentate într-un mod inedit.

V-ați întrebat vreodată ce se află dincolo de granița vizuală a atmosferei Pământului? V-ați gândit vreodată la posibilitatea de a călători atât în spațiu, cât și în timp?

Expoziția vă oferă această oportunitate.

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” este parte a Muzeului Municipiului Bucureşti – un complex muzeal amplu, de importanță națională, cu un patrimoniu diversificat şi numeros, reprezentativ pentru dezvoltarea oraşului Bucureşti.

 

Eveniment organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Municipiului București.

Parteneri media ai evenimentului: Radio România Cultural, Artindex, Radio ProDiaspora, TV City, Uniunea Ziariștilor Profesioniști, Orașul Vechi, Agenția de Carte, Clubul Presei Transatlantice, Igloo, Romanian Global News, Press One, Radio Trinitas, TVH, Promenada culturală

 

OBSERVATORUL ASTRONOMIC AMIRAL VASILE URSEANU”

 Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” este primul Observator Astronomic deschis publicului larg din România. Istoria sa începe odată cu apariţia revistei Orion, în care Victor Anestin lansează iniţiativa formării unei societăţi naţionale care să reunească pasionaţi ai cerului. Astfel, în anul 1907 ia fiinţă Societatea Astronomică Română „Camille Flammarion”, al cărei prim preşedinte va fi amiralul Vasile Urseanu. Acesta va construi în anul 1910 pe bulevardul Colţei (actualul Lascăr Catargiu) un Observator Astronomic, la care aveau acces pasionaţii de astronomie înscrişi în Societatea Astronomică nou înfiinţată. În anul 1933, soția amiralului Jeanne Urseanu, donează clădirea municipalităţii conform dorinței testamentare a soțului său. Din anul 1950 (până în prezent) Observatorul este deschis publicului pentru contemplarea aştrilor de pe bolta cerească, activitatea de popularizare a astronomiei fiind principala misiune a specialiștilor. Observatorul a sprijinit şi activitatea astronomilor amatori din Bucureşti prin Astroclubul Bucureşti, încă din anii ´60 fiind realizate de către personalul de specialitate cursuri de introducere în astronomie. De-a lungul timpului de la Observator s-au efectuat şi observaţii ştiinţifice, Observatorul având codul Minor Planet Center A92.

Din anul 2017, publicul beneficiază de noile dotări ale Observatorului, un telescop computerizat, cu oglinda de 40 cm în diametru, lunete pentru observații nocturne, un telescop pentru observarea erupțiilor solare, un planetarium mobil și o expoziție cu specific astronomic.

 

Inapoi la evenimente

Acces: gratuit

Orar: 20.00 - 04.00

Adresă: Bd. Lascăr Catargiu nr. 21, sector 1

Telefon: 0213. 156 858

Email: relatii.publice@muzeulbucurestiului.ro

www.muzeulbucurestiului.ro/observatorul-astronomic-vasile-urseanu.html

Retele sociale:

lorem ipsum dolor sit lorem ipsum dolor sit
lorem ipsum dolor sit lorem ipsum dolor sit